(NE)COINCIDENȚELE DIN CARIERA LUI NICOLAE STANCIU

În fotbal există momente de „totul sau nimic”. Dacă le ocolești, rămâi din start cu ultima opțiune.

Cum a apărut Nicolae Stanciu?

Era 1 mai, 2010. Unirea era pe locul 18, ultimul din clasament. În ultima etapă pierdea după un gol primit fix în minutul 90, care făcea 3-2 și completa hattrick-ul lui Bud, zdrobind ca un buzdugan prețiosul punct pe care l-ar fi obținut în fața CFR-ului, campioana acelui an. Pe Cetate venea Steaua. Pentru bucureșteni părea o bifă într-o luptă la titlu în care rămăseseră în urmă. În Alba Iulia încă exista speranță. Scaunele stadionului din locul Marii Uniri erau pline.

În minutul 70, la 1-1, intra pe teren un Nicolae Stanciu, nume familiar fotbalului românesc datorită lui Nicolae „Nae” Stanciu, fost căpitan al Rapidului. Unirea înscria în minutul 83 și reușea surpriza. Era prima victorie din istorie împotriva Stelei și ultima în Liga 1. Unirea Alba Iulia n-a mai promovat de atunci în prima divizie.

Stanciu venea după o ruptură de menisc ce l-a ținut 7 luni departe de teren și care aproape l-a retras. Dar puștiul care 6 zile mai târziu împlinea 17 ani impresiona! Pasele lungi, lejeritatea cu care dribla și rămânea cu mingea la picior, și o maturitate precoce pentru un copil de clasa a 10-a la debutul în prima ligă, mai ales împotriva monstrului sacru al fotbalului românesc, l-au făcut imediat un „one-to-watch” (de urmărit) și vedetă locală. Ca dovadă, avea să joace în toate meciurile rămase Unirii în prima divizie.

Pe atunci, nu era nici măcar Nicușor. Pentru colegi era „Piticul” sau „Copilu’”. Pentru comentatori, care încă nu-l cunoșteau, era – sobru – „Nicolae Stanciu”, iar pentru alți microbiști decât cei din Alba era mlădița candidă, răsărită ca dintr-un nor de fum de după zidurile cetății.

Habar n-avea liceanul în tricou alb-negru cât de prevestitor e, de fapt, debutul său împotriva echipei cu al cărei apogeu împarte ziua în care s-a născut: 7 mai. În tricoul roș-albastru avea să câștige toate trofeele interne, să respire aerul elitist al grupelor Champions League și să cunoască prima selecție în galbenul României. Antrenor la Steaua era chiar Mihai Stoichiță, actual director tehnic al FRF și suștinător vocal al lui Nicușor la națională în toți acești ani.

Din pivnicer cu rost cumpănit, vornic cu nume mare

Porumboiu avea câștig de cauză în lupta cu Borcea și îl aducea pe ținuturile Moldovei. După doar jumătate de sezon, devenea vornic mare, însemnat cu numărul 10. Vaslui juca în play-off-ul Europa League în 2012 împotriva lui Inter. Nerazzurri se impuneau în tur la 2 goluri diferență, 0-2, cu Cristi Chivu accidentat pentru ambele meciuri. Mergeau la Milano fără presiune. Jucau în fața campioanei Europei din urmă cu 2 ani.

Vaslui obținea un penalty și eliminarea portarului advers. Stanciu trimite o pasă superbă peste apărarea lui Inter care îl lasă pe Sburlea singur cu portarul. Același Stanciu pune mingea jos. Căpitan la de 21 de ani într-un coloseum al fotbalului mondial. ༄ Expiră adânc... trage jos, în stânga portarului, și înscrie!! Reflectoarele unui stadion în care erau Sneijder sau Materazzi urmăreau, însă, un june albaiulian care strălucea prin responsabilitatea covârșitoare de care nu lăsa vreun moment impresia că s-ar teme.

S-a terminat 2-2. Pentru Stanciu, a fost momentul în care i s-a aprins o stea pe cerul Europei.

~ Și tot la fel s-a stins. Cu un penalty pe San Siro. ~

În 2012 își lua elan din afara careului, trăgea convins într-un colț și înscria. În 2026 a tras slab, foarte, după un ied de 2 pași (că elan nu-i poți zice). Un penalty identic cu cel dintr-un meci de calificare la Campionatul Mondial cu Muntenegru, în 2016. Același scor 1 la 1, aceleași 5 minute de prelungire depășite, aceeași execuție pe care criticul din mine ar asemăna-o cu un lansator de rachete care l-ar face pe Elon Musk invidios.

Nicu s-a oferit să bată când are 11 penalty-uri ratate din 27 în carieră și nu mai transformase unul din 2021, când juca în Cehia. De ce la 7 minute de la intrare în teren, după ce nu mai jucase de 3 luni și jumătate în Serie A?

Pentru că a mers all-in. Totul sau nimic! Când ai 3 meciuri jucate într-un tur de campionat, n-ai ce pierde! Ai fi putut să stai la Genoa în continuare, dar să „stai” la propriu, pe bancă, după ce din vară doar... stai.

În schimb, să marchezi un penalty în minutul 90+9, la 1-1, pentru o Genoa la 3 puncte de retrogradare... te-ar fi făcut pentru o săptămână erou! Și chiar dacă nu ți se schimba situația, părăseai glorios Serie A cu un gol în poarta lui A.C. Milan, simetric cu momentul apariției tale în fotbalul mare, tot de pe San Siro. Se închidea un cerc perfect!

Am înțeles greșit!

De când a plecat din Europa, nivelul i-a scăzut brutal. La națională a trăit un an de zile de pe seama meciului cu Ucraina și în Il Calcio nu s-a adaptat. Plecările de la Slavia sau Sparta Praga, cu care juca în cupele europene constant, nu le-am înțeles. Mult timp m-am întrebat dacă a greșit în unele alegeri pe care le-a făcut în carieră, apoi am găsit asta într-un interviu de-al său din 2009:

„Din banii din fotbal vreau să-mi ajut familia”. ‪

Atunci am înțeles de ce China și nu Cehia, de ce lumea arabă și nu o echipă bună dintr-un campionat mediu sau invers. Serie A n-a fost una din acele decizii. Și-a completat colecția impresionantă de fotbaliști împotriva cărora a jucat, Modric sau Pedro alăturându-se lui Messi, Cristiano și Ibrahimovic. Pentru copilul Stanciu al cărui idol era Ivica Olic (doar cineva modest ca el ar fi zis asta) și care aproape s-a lăsat la 15 ani, e incredibil! Champions League, Serie A și căpitanul României la EURO erau doar VISE! ...Deși mi-ar fi plăcut să-l văd și mai sus.

Uneori noi, fanii, nu ne dăm seama cât de incorecți suntem hulindu-i doar pe cei mai buni, pentru că doar de la ei ne permitem să avem pretenții!